miercuri, 12 aprilie 2017

Sănătatea intestinelor – partea I



Sănătatea INTESTINELOR
(Partea I-a)





Organismul uman are nevoie să primească  toate principiile nutritive, ca să poată funcţiona corect. Alimentarea acestuia cu substanțe nutritive se face în urma unei prelucrări corecte a hranei în sistemul digestiv.

Tubul digestiv este alcătuit din gură, faringe, esofag, stomac, intestin subţire, intestin gros (colon), rect, anus, la care se adaugă organele anexe : glandele salivare, ficatul, vezica biliară, pancreasul, splina.

Afecţiunile pot să apară la orice nivel al tubului digestiv, iar primul pas pe care trebuie să îl facem în tratarea acestora este acela de a adopta o alimentaţie sănătoasă, adaptată fiecărei probleme. Deci, de sănătatea şi funcţionarea corectă a sistemului digestiv va depinde sănătatea şi funcţionarea corectă a întregului organism.

luni, 27 martie 2017

Andreia : DIGESTIA CORECTĂ a Alimentelor.




DIGESTIA CORECTĂ
a Alimentelor





Corpul uman este o adevărată mașină care poate funcționa la capacitate maximă, pentru ani îndelungați, fără a se defecta sau să înceapă să se  deterioreze la scurt timp după ce „a fost scoasă din fabricaţie”, totul fiind în funcție de utilizarea combustibilului corect pentru care a fost proiectată.

marți, 21 martie 2017

ANDREIA : Rolul Vital în Sănătatea umană a Acizilor Graşi Esenţiali OMEGA-3 / OMEGA-6.




Rolul Vital
în Sănătatea umană
a
Acizilor Graşi Esenţiali
OMEGA-3 / OMEGA-6





Acizii Grași Omega-3, Omega-6 şi Omega-9 intră în componența uleiurilor alimentare și fac parte din clasa grăsimilor nesaturate, grăsimi lichide la temperatura camerei.

Omega-3 şi 6 sunt Acizi Graşi Esențiali, deci nu pot fi sintetizați de către organism, ci trebuie luați prin aport alimentar, în timp ce Omega-9 este un Acid Gras ne-esențial, ce poate fi sintetizat de către organism şi care are efecte benefice, inclusiv în cazul în care provine din surse alimentare.

Ce ne interesează în mod deosebit sunt Acizii Graşi Omega-3 și Omega-6 și, mai ales, raportul dintre ei.


joi, 16 martie 2017

Obținerea grâului încolțit





Obținerea
Grâului încolțit





Grâul încolțit este folosit ca element de bază în aproape toate regimurile alimentare recomandate de Popa Valeriu, utilizarea lui având rezultate spectaculoase asupra sănătății.

Cum ne învăța Popa Valeriu să-l  obținem, într-un mod cât mai simplu posibil ?
  
 

marți, 7 martie 2017

Enzimele, cheia sănătății și vieții de calitate




ENZIMELE -
Cheia Sănătății
și
Vieții de Calitate





Una dintre primele cărți citite despre  hrana vegetală făra foc și importanța ei fundamentală pentru sănătate, a fost ,,Hrana Vie”, a medicului elvețian Ernest GUNTER, carte pe care Popa Valeriu o recomanda să fie citită de toți cei pe care îi interesează sănătatea.

duminică, 5 martie 2017

Regimul de purificare a sângelui pentru diabet.






Regimul de purificare a sângelui
pentru diabet





,,Eu cunosc o singură boală - sânge stricat în diferite grade : I. II. III. IV.”
(Valeriu Popa)
 
Valeriu Popa a respins ideea  de a publica o carte cu regimuri alimentare specifice pe grupe de afecțiuni, fiind de părere că fiecare persoană este unică, și nu la toată lumea se potrivește același tip de tratament, dar există și o serie de recomandări alimentare care pot fi general valabile.
 
Totuși, este de dorit, ca o persoană cu probleme de sănătate, care dorește să se auto-vindece urmând calea naturală, să caute să fie îndrumată de  un terapeut sau medic naturist compatibil.

miercuri, 1 martie 2017

Andreia : PROGRAM ZILNIC RECOMANDAT de VALERIU POPA pentru cei GRAV BOLNAVI (de CANCER şi alte Boli Grave) - Regimul B.G.1.




PROGRAM ZILNIC
RECOMANDAT de VALERIU POPA
pentru cei GRAV BOLNAVI
(de CANCER și alte Boli Grave)

Regimul B.G.1





Ora 7:30 – Terapia cu ulei

După trezire, prima grijă trebuie să fie eliminarea (scuiparea) salivei adunate în gură peste noapte. Apoi, o lingură de ulei de floarea-soarelui se mestecă 20 de minute, după care, lichidul lăptos se scuipă în totalitate. Se rade stratul albicios depus pe limbă, cu o lingură de lemn. Se clătește foarte bine gura, cu apă sărată (o lingură de sare grunjoasă la o cană cu apă).


joi, 23 februarie 2017

Purificarea sângelui : Postul cu apă distilată - Metoda Valeriu Popa



Andreia

Purificarea sângelui

Postul cu apă distilată - Metoda Valeriu Popa




 
,,Eu cunosc o singură boală - SÂNGE STRICAT, în diferite grade : I, II, III, IV.
(Valeriu Popa)
  
Din punct de vedere fizic, există 2 căi de purificare a sângelui : una mai lungă în care ținem un regim alimentar strict în funcție de gravitatea afecțiunii respective  și cealaltă cale mai rapidă, și în același timp mai dură : Postul cu apă distilată și clismă, urmat apoi de regimul alimentar specific afecțiunii.

marți, 21 februarie 2017

MESAJ de la VALERIU POPA




MESAJ
de la
VALERIU POPA





Într-un fragment din cartea ,,Valeriu Popa și Viața", apărută la Editura Satya Sai în anul 2002, am găsit publicat un mesaj de la Nenea OMUL, Valeriu Popa, mesaj care le-a parvenit autorilor cărții, M. FIRU și D. Brad, prin intermediul unui cunoscut medium :

Început de drum




Început de drum





Au trecut atâția ani de când l-am cunoscut pe nenea Popa, așa îi spuneam eu la vremea aceea. Auzisem de dânsul din adolescență de la vărul meu Ovidiu Harbădă, care locuia pe aceeași stradă cu dânsul și care în același timp era și prieten bun și coleg de școală cu băiatul mai mic al lui  Valeriu Popa.

sâmbătă, 18 februarie 2017

Despre mine (Andreia)




Despre mine (Andreia)





Sunt o ființă care crede în puterea vindecătoare a naturii, o ființă care s-a vindecat de o problemă gravă de sănătate la sfaturile domnului ing. Valeriu Popa, marele terapeut și deschizător de drumuri al naturismului și bioenergiei din ţara noastră.