sâmbătă, 20 mai 2023

Știința din spatele Hranei Vii.

Andreia

Ştiinţa din spatele

HRANEI  VII


  

Orice organism viu, fie om, animal sau plantă, este compus dintr-o parte fizică palpabilă și o parte bio-energetică invizibilă, dar măsurabilă cu anumite dispozitive și tehnici specifice.

Deci şi alimentele pe care le consumăm, în funcţie de categoria din care fac parte, calitatea și modul în care sunt pregătite pentru a fi folosite, ne pot da energie sau ne pot lua din energie.

Procesul de digestie este un mare consumator de energie, de aceea dacă dorim să ne simţim energici şi să avem o stare de bine după ce am mâncat, este necesar să fim conştienţi de calitatea hranei pe care o consumăm.

Cunoaștem, cel puțin teoretic, că hrana ne-tratată termicHrana Vie – este vârful alimentaţiei sănătoase.

 

Sunt multe argumente pentru o hrană pe bază de plante, dar astăzi vom analiza acest lucru din punct de vedere energetic.

Ce înseamnă o Hrană Vie ? Înseamnă o hrană care creşte efectiv în momentul când o mănânci.

Care este aceasta ? Un singur aliment este în creștere atunci când îl mănânci : germenii.

Germenii sunt plini de energie, de vitalitate şi au o frecvență electro-magnetică înaltă.

Seminţele germinate au o cantitate de fito-nutrienţi de câteva ori mai mare decât plantele a căror seminţe sunt, și odată cu procesul de germinare creşte mult şi frecvenţa electro-magnetică a acestora.

Legumele și fructele pe care le cumpărăm de obicei din supermarketuri, chiar dacă sunt bio, au fost culese poate chiar cu săptămâni înainte și, de aceea, chiar  consumate în stare crudă, nu sunt aşa de bogate în nutrienţi precum credem.

Acum câțiva ani, o Universitate din California a făcut un studiu cu o salată organică căruia i-a făcut o monitorizare nutriţională, constatând că, după 30 de minute după ce a fost scoasă din pământ, 50% dintre nutrienţi au dispărut.

Oare câți nutrienți ar mai putea avea după câteva zile, sau câţi nutrienţi mai au legumele şi fructele din magazine, culese chiar cu săptămâni înainte ?

Dacă aceste alimente în stare crudă sunt atât de sărace în nutrienţi, oare ce mai rămâne după ce mai sunt şi preparate termic ?



 

Fito-nutrienţii din alimentele vii sunt cei care asigură nutriţia celulară și sunt adevărate Medicamente.

Practic germenii din cereale şi seminţe au de 10 până la 30 de ori mai mulţi nutrienţi decât cerealele, seminţele şi legumele consumate ca atare. Iarba de grâu, germenii de floarea-soarelui și cei de mazăre sunt de 30 de ori mai nutritivi decât o varză.

Dar consumul de hrană vie nu are doar rolul de hrănire a organismului cu o cantitate suficientă de nutrienți, ci are și un rol de încărcare cu energie a acestuia.

Astăzi, cea mai mare problemă din biologie și știință este că s-a ignorat aprofundarea cunoașterii faptului că organismul uman reprezintă nu numai un corp biologic, ci este totodată şi o frecvenţă electro-magnetică.

Medicii analizează acest câmp electro-magnetic prin măsurarea frecvenței electro-magnetice a celulelor, atunci când fac un RMN, o Tomografie Computerizată sau o Eco-grafie, dar orice problemă de sănătate o tratează chimic.

 

Suntem electrici, deci de unde ne luăm energia electrică ?

Tot ce gândim, acționăm și simțim este încărcat electric.

Când mâncăm  alimente vii, există energie electrică.

Când gătim alimentele, această energie electrică dispare !

Și acest  lucru este măsurabil !

 


La „Institutul Hippocrates“ din Florida, încă din anii 1970 s-au făcut diverse experimente care puneau în evidență intensitatea câmpului electro-magnetic al diverselor tipuri de alimente folosite acolo.

Unul dintre dispozitivele folosite permitea evidenţierea acelei energii, prin conectarea la un bec.

Ce s-a evidențiat ? Primul aliment testat, o pâine organică integrală, NU emitea câmp electro-magnetic, becul ne-iluminând deloc.

Apoi, la testarea unui avocado crud, lumina s-a aprins slab, crescând apoi puțin în intensitate.

La testarea unei salate s-a aprins la fel de slab, urmând ca după aceea să se întâmple ceva uimitor la testarea sucului de grâu verde şi a algelor, lumina emanată de bec devenind foarte puternică !

S-a concluzionat că alimentele cu cei mai mulţi fito-nutrienţi au totodată și cel mai mare câmp electro-magnetic, cea mai puternică energie şi singura hrană care oferă nutrienţi compatibili cu structura biologică şi energetică a organismului uman este mâncarea crudă, ne-fiartă, vie !

O dată ce alimentele sunt gătite, nutrienții sunt neutralizați și toată energia electrică dispare.

Oamenii revin la viaţă, mâncând hrana vie, deoarece astfel energia electrică revine în corpurile lor.

 

Tot în acea perioadă, la „Institutul Hippocrates“, s-au făcut și fotografii energetice (Fotografii Kirlian) ale mai multor tipuri de alimente și s-a evidențiat că vlăstarii de floarea-soarelui şi iarba de grâu au cea mai mare energie, câmpul lor electromagnetic ajungând să aibă un diametru de 2 metri !

Și tot atunci s-a fotografiat energetic şi cîmpul electro-magnetic al oamenilor înainte şi după consumul de hrană vie și s-a observat cum acest câmp creştea, după mâncarea de hrană vie (germeni).

S-a demonstrat astfel că, prin consumul de hrană vie, ne putem creşte frecvenţa electro-magnetică a celulelor, în jurul lor formându-se un scut electro-magnetic care le poate proteja într-o mare măsură de deteriorarea produsă de radicalii liberi.

Tot la „Institutul HippocratesDr. Rick Ricketts a evidențiat și măsurat frecvenţa culorilor din jurul acestor germeni : culoarea alb are frecvenţa de 2.500 Hz., culoarea aurie - 2.100 Hz. și culoarea violet - 1.700 Hz.

 


De ce sunt importante aceaste frecvențe ?

Pentru că celulele umane sănătoase funcţionează la o frecvenţă de 75 Hz.

(Aşadar, să nu ne  mirăm că, după ce mâncăm un hamburger care are o frecvenţă aprox. de 4 Hz., ne simţim devitalizaţi.)

Deci dacă analizăm o persoană sănătoasă cu trilioane de celule care au o frecvenţă de 75 Hz., ar fi imposibil ca acea persoană să îmbătrânească prematur şi să se îmbolnăvească, deoarece scutul electro-magnetic din jurul ei ar împiedica acest lucru.

O bacterie sau un virus practic ar fi electrocutate, nu ar supravieţui acestei energii.

Dar un factor la fel de important pentru sănătate este și felul în care ne simţim atunci când pregătim mâncarea. Este necesar  să fim într-o stare de armonie, bucurie şi pace, pentru că starea noastră emoţională se imprimă în mâncare.

 

Dr. MASARU EMOTO din Japonia a demonstrat că apa îşi schimbă forma şi structura, atunci când îi vorbeşti sau gândeşti într-un anumit fel.

Pozitivul are o formă armonioasă, negativul are altă formă.

Pentru că totul este frecvenţă electrică, energie, și noi suntem compuși și din apă, mâncarea are în compoziție apă, cu atât mai mult este necesar să conştientizăm în ce stare ne aflăm când preparăm hrana.

Iată fotografia structurii moleculei de apă – când suntem într-o stare de iubire şi recunoştinţă :

 

Fotografia structurii moleculei de apă când suntem într-o stare de supărare :

Deci cu cât folosim mai multe alimente vii şi avem gânduri pozitive, cu atât vom deveni  mai sănătoşi şi mai protejaţi împotriva bolilor.

 

Şi să ne reamintim că un alt factor la fel de important pentru sănătate îl constituie mediul.

Dacă suntem înconjuraţi de oameni cu care rezonăm şi beneficiem de un mediu plăcut în care să ne simțim bine, cu atât mai mult ne vom îmbunătăţi starea de sănătate şi vom preveni apariţia bolilor şi a bătrâneţii.

PRIMUL PAS ar fi, deci, introducerea în alimentaţia noastră a cât mai multor germeni şi vlăstari.

Aceştia nu numai că ne vor hrăni fizic şi energetic dar ne vor susţine  şi în creşterea nivelului nostru de conştiinţă, întărind conexiunea noastră cu Divinul.

Dar, ca întodeauna, Alegerea ne aparţine !

 

BIBLIOGRAFIE : Conferinţe Dr. Brian Clements – directorul „Institutului Hippocrates“.

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu